Curiozitatea popoarelor din antichitate asupra fenomenelor astronomice, a făcut ca aceştia să studieze cerul şi să înţeleagă formarea zilei şi a nopţii, rolul Soarelui şi a Lunii în măsurarea timpului şi anotimpurile. Popoarele antice au observat că obiectele cereşti au un comportament regular aceasta ajutând la măsurarea timpului formând zile, luni şi ani.

Soarele răsare dinspre un punct ,est şi apune într-un punct opus, vest, dar ziua nu are aceeaşi lungime pe toată perioada anului iar noaptea sunt vizibile grupuri de stele - constelaţii care urmează acelaşi curs o dată la 365 de zile în jurul unui punct fix.

Calendarul a fost făcut după poziţiile şi mişcările Lunii şi a Soarelui formând ziua, luna şi anul.

Popoarele antice au asociat obiectele şi fenomenele cereşti, cu zei şi spirite, construind temple şi aliniamente astronomice.

Cele mai vechi mărturii despre importanţa pe care o dădeau oamenii cerului le avem din Sumer (circa 3500 î.Ch.), insulele Britanice (Stonehenge 8075 î.Ch., Newgrange 3200 î.Ch., Bryn Celli Ddu mileniul 3-4 î.Ch.), Egipt (piramidele de la Gizah, Saqquara şi Dashur, mileniul 3 î.Ch.) şi Maya (intre 1500 şi 800 î.Ch.). Aceste populaţii au arătat un interes major în ceea ce priveşte crearea de sanctuare astronomice de unde puteau urmări şi măsura răsăritul unor stele sau planete ca Sirius respectiv Venus si Mercur.